Misiune

Misiune

A.R.I. este singura organizație profesională recunoscută în România privind domeniul iluminatului și al iluminării.

Misiunea A.R.I. este aceea de a avansa cunoștințele și de a difuza informații corecte, de valoare, pentru îmbunătățirea mediului de iluminat în beneficiul societății.
Misiunea asociatiei este de a reprezenta, identifica, promova, susține și apăra sistematic și unitar interesele economice, profesionale, tehnice și juridice ale membrilor organizației în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice, în plan național și internațional.

Scopul său este de a comunica informații cu privire la toate aspectele legate de bune practici în iluminat tuturor membrilor săi, comunității de iluminat, precum și consumatorilor, printr-o varietate de programe, publicații și servicii.

Asociaţia își desfășoară activitatea în scopul promovării domeniului luminii şi iluminatului sub aspect profesional, legislativ, economic, social şi educaţional şi apărarea intereselor industriei de profil.

Forța Asociației Române pentru Iluminat decurge din statutul de membru extrem de diversificat: ingineri, arhitecți, designeri, formatori, studenți, antreprenori, operatori licențiați, distribuitori, producători, oameni de știință.