Arhiva autorului: admin

Primul Summit Internațional pe Eficiență Energetică și noile reglementări în domeniu ­ împreună la RENEXPO®!

În contextul legislativ conferit de implementarea pachetului legislativ european energie­schimbări climatice ANRE monitorizează implementarea reglementărilor privind liberalizarea pieţelor de energie în condiţiile de creştere a eficienţei energetice şi dezvoltării durabile, asigurării accesului nediscriminatoriu şi transparent la energie, cât şi protecţiei consumatorilor de energie.

Având în vedere atribuţiile conferite de prevederile Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică, Departamentul pentru Eficienţă Energetică din cadrul ANRE urmărește aplicarea celor mai bune practici europene în domeniu, adaptate la specificul naţional, cât şi schimbul de informaţii pe probleme de eficienţă energetică.

Pentru a susține și pentru a contribui la promovarea schimbărilor legislative stabilite de ANRE cu privire la eficiența energetică, REECO va organiza Primul Summit Internațional pe Eficiență Energetică pentru sectorul industrial și al clădirilor din România, în cadrul RENEXPO® SOUTH­EAST EUROPE. Evenimentul va avea loc, sub patronajul ANRE ­ Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, pe data de 18 noiembrie 2015, la Sala Palatului din București.

În cadrul principiilor privind Uniunea Europeană a Energiei din cadrul Comunicării Comisiei Europene COM/2015/080, măsurile de eficientizare a consumurilor energetice, diseminate în mod susţinut către consumatorii de energie, sunt elemente esenţiale în scăderea facturilor de energie, iar în acest fel, măsurile de creştere a eficienţei energetice vor sta la baza tuturor deciziilor viitoare în contextul Uniunii Europene a Energiei.

În cadrul ţintelor naţionale Europa 2020 asumate de România privind Energia şi schimbările climatice în cadrul Programului Naţional de Reformă (PNR) 2015, creşterea eficienţei energetice este una din cele trei priorităţi naţionale, alături de reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi creşterea ponderii energiei produse din surse regenerabile în consumul final brut de energie.

Eficiența Energetică este vitală pentru menținerea unui avantaj competitiv si are în vedere nu doar economisirea de energie în industrie, sectorul comercial sau privat, ci oferă, de asemenea, noi modele de afaceri, sisteme de măsurare inovative a energiei economisite și noi produse care ar putea ajuta economia României în a se alinia cu alte țări dezvoltate. Potențialul existent de economisire a energiei în sectorul industrial și cel al clădirilor, pentru furnizorii de servicii și instituțiile publice, urmează să fie exploatat pe deplin.

Summit­ul va reuni autorități, persoane cheie din industrie și furnizori de servicii energetice ­ companii ESCO, pentru a discuta posibilitățile de dezvoltare din domeniu.
Reprezentanții ANRE vor prezenta în cadrul Summit­ului noutatile legislative din domeniul eficientei energetice, atat la nivel national cat si european. Evenimentul va trata și subiecte, precum: Poate revigora eficiența energetică, investițiile în sectorul energetic?; Construirea clădirilor eficiente energetice: perspective, așteptări, soluții și noutăți; Eficiența energetică în industrie: servicii energetice în sectorul industrial ­ un domeniu unde calitatea, inovația și concurența se intersectează;

Sectorul public: orașe termoficate ale viitorului ­ de la inovație la câștig și altele.

La târg, vizitatorii vor putea intra în contact direct cu experți, persoane cheie și cu dezvoltatori de proiecte pentru schimb de experiență! Peste 45 de companii naționale și internaționale din 11 țări, s­au înregistrat deja ca expozanți în cadrul celui de­al VIII­lea Târg și Conferințe pe Energie + Eficiență al României, printre care se numără și companii din sectorul eficienței energetice: Evinox Energy din Anglia, Fiamma Brenner Service, Lisscom, Rosenc și alții.

Târgul, conferințele și evenimentele conexe sunt patronate de Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici si Mijlocii si Mediului de Afaceri, sponsorizate de companiile

Global Hydro Energy GmbH, Fronius International GmbH, Valmet Technologies Oy și susținute de parteneri importanți din domeniu printre care amintim de: ANRE, ESCOROM, ROGBC, CNR­CME, CNRI, IRE, APER, ICEMENERG, ENERO, ABMEE, Ae3r­Ploiesti, AAEC, SIER, ALEA, Ate3, OAER, ARI, Tehnica Instalațiilor, Tehnică și Tehnologie, 100%Construct, IBC Focus, Agenda Construcțiilor, Arena Construcțiilor și alții.

Pentru mai multe informații despre RENEXPO® SOUTH­EAST EUROPE accesați www.renexpo­bucharest.ro.

300x250px

 

Vezi acordul de colaborare

Conferinta Nationala a Serviciilor Publice „Cresterea capacitatii de finantare a proiectelor pentru dezvoltarea si modernizarea serviciilor publice

Eveniment recomandat de A.R.I.

Conferinta Nationala a Serviciilor Publice „Cresterea capacitatii de finantare a proiectelor pentru dezvoltarea si modernizarea serviciilor publice”, 29 oct – 1 nov 2015 Hotel Alpin – Poiana Brasov.

Sesiune de dezbatere 31.10.2015, ora 11:30

“Perspectivele integrarii iluminatului public in spatiul urban prin programe de finantare europeana”
Moderator: Dan Ovidiu Vatajelu
Presedinte ARI

 

PATRONATUL SERVICIILOR  PUBLICE DIN ROMÂNIA PROGRAM

Conferinţa Naţională a Serviciilor Publice

cu tema:

„Creşterea capacităţii de finanţare a proiectelor pentru dezvoltarea şi modernizarea serviciilor publice”

29 octombrie – 1 noiembrie 2015, Hotel Alpin – Poiana Braşov

JOI, 29 OCTOMBRIE 2015

1400
  • Primirea şi cazarea participanţilor
2030
  • Cină

VINERI, 30 OCTOMBRIE 2015

945
  • Deschiderea lucrărilor. Cuvinte de salut – invitaţi români şi străini
1000
  • LUCRĂRI ÎN PLEN EXPUNERI ŞI DEZBATERI
  • Modernizarea serviciilor de gospodărie comunală din perspectiva Strategiei Guvernului de accelerare a dezvoltării serviciilor comunitare de utilităţi publice

Sevil Shhaideh

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice

  • Tendinţe şi orientări actuale ale politicilor publice cu impact asupra furnizării de servicii către populaţie

Lelia Oanţă

Director – Departamentul pentru Strategii Guvernamentale

Cancelaria Primului Ministru

  • Noutăţi legislative în domeniul serviciilor publice; Relaţiile contractuale între autorităţile publice şi operatori

Doru Ciocan – Secretar de Stat MDRAP

Preşedinte al Autorităţii Naţionale

de Reglementare pentru Serviciile

Comunitare  de Utilităţi Publice

  • Stadiul investiţiilor regionale cu finanţare europeană (disfuncţii create de întârzieri, relaţii dintre operatorii regionali şi structurile locale). Noi instrumente de finanţare din partea Uniunii Europene pentru 2014 – 2020

Mihail Fâcă

Secretar de Stat – Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor

1130
  • Pauză de cafea
1200
  • LUCRĂRI ÎN PLEN EXPUNERI ŞI DEZBATERI
  • Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunităţii; Investiţii teritoriale integrate; Capacitatea locală de gestionare a proiectelor

Aurel Simionescu

Primarul Municipiului Brăila

Secretar General – Asociaţia Municipiilor din România

  • Dezvoltarea şi modernizarea spaţiului rural din România prin realizarea infrastructurii publice de bază

Mihai Herciu – Director General

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală – Ministerul Agriculturii

  • Regimul concesiunilor şi delegarea serviciilor publice; Noul pachet de directive – reper în modernizarea normelor privind achiziţiile publice

Roxana Mânzatu

Preşedinte – Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice

  • Necesitatea realizării unui echilibru între problemele autorităţilor publice şi reglementările europene privind concurenţa

Otilian Neagoe – Secretar de Stat,

Vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei

  • Dialogul social – o construcţie necesară pentru eficientizarea şi dezvoltarea serviciilor publice

Alexandra Patricia Braica – Secretar de Stat

Ministerul Muncii, Familiei,

Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice

1330
      • Masa de prânz
1630-1800
  • MASĂ ROTUNDĂ – ABORDĂRI PRACTICE
  • Soluţii moderne şi eficiente pentru infrastructura de bază în serviciile comunale de utilităţi publice – întâlnire cu producătorii şi furnizorii de echipamente şi aparatură pentru infrastructura de apă, canal, salubritate, termie, iluminat şi transport public prezenţi la Salonul Dezvoltării Locale
2030
  • Cină

SĂMBĂTĂ, 31 OCTOMBRIE 2015

1000
      • LUCRĂRI ÎN PLEN EXPUNERI ŞI DEZBATERI
  • Stadiul actual şi perspective pentru continuarea şi consolidarea reformei în sectorul serviciilor publice de alimentare cu apă şi canalizare

Vasile Emil Ştefan – Director – Apa Nova Bucureşti

  • Probleme actuale ale serviciilor publice de alimentare cu energie termică produsă în sistemul centralizat

Prof. Univ. Emilian Valea – Director – SC COMPANIA

LOCALĂ DE TERMOFICARE „COLTERM” S.A. Timişoara

  • Administraţia publică locală şi implementarea sistemului de management al deşeurilor

Gabriel Moiceanu – Director Executiv – Asociaţia

de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeş

  • Serviciul public de transport local; Disfuncţii şi constrângeri legislative

Radu Cristian – Director General – RAT Braşov

  • Consolidarea capacităţii instituţionale a asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară

Raicu Constantin – Director Executiv ADI BUZAU 2008

  • Noi servicii publice pentru amenajarea teritoriului adaptate parteneriatului public-privat

Cristinel Olaru

Manager Public – Ministerul Dezvoltării

Regionale şi Administraţiei Publice

1100
      • Pauză de cafea
1130
      • LUCRĂRI ÎN PLEN SESIUNE DE DEZBATERE
  • Situaţia actuală a realizării obiectivelor cuprinse în Programul Naţional de Electrificare 2012 – 2016 privind alimentarea cu energie electrică a localităţilor neelectrificate şi extinderea reţelelor existente
  • Perspectivele integrării iluminatului public în spaţiul urban prin programe cu finanţare europeană

Moderator: Ovidiu Dan Vătăjelu

Preşedinte Asociaţia Română pentru Iluminat

1230
  • Festivitatea de acordare a Diplomelor de Excelenţă şi a Medaliilor Jubiliare cu prilejul aniversării a 25 de ani de activitate a PSP
1330
  • Masa de prânz
2030
  • Cină festivă – Seară de Gală – Restaurant Vânătorul

DUMINICĂ, 1 NOIEMBRIE 2015

      • Mic dejun. Plecarea participanţilor

Eficiență și liberă concurență în managementul serviciului de iluminat public la nivelul comunităților urbane din România

Asociatia Romana pentru Iluminat va participa la masa rotunda – “Eficiență și liberă concurență în managementul serviciului de iluminat public la nivelul comunităților urbane din România”. București, 19 octombrie 2015, sala de ședințe a Consiliului Concurenței

foto eveniment IPPEveniment organizat de Consiliul Concurenței și Institutul pentru Politici Publice (IPP) – parteneri strategici interesați în creșterea calității în furnizarea serviciilor de utilitate publică la nivel local, inclusiv a serviciului de iluminat public.

agenda-eveniment-IPP

 

Energy Effiviency Forum 2015

header%20cu%20speakeri1

JOIN US FOR THE SECOND EDITION

The leading conference dedicated to energy efficiency program development


PARTICIPATION FEE: 149 EURO + VAT
CLICK HERE TO REGISTER

The conference organized by GovNet Conferences and the Romanian Association for Promoting Energy Efficiency encourages
the development of energy efficiency programs through the presentation
of business opportunities, of legislation and the resulting impact on
the environment, national energy security and economic growth for the
benefit of the final consumer in Romania.


CONFERENCE DRAFT AGENDA – 2015 EDITION

08:30 – 09:00 – Delegates Registration and welcome coffee

09:00 – 10:30 FIRST SESSION
Romanian policy and legislation related to the Energy Efficiency 2012/27 EU Directive

  • Governmental views on the National Action Plan for Energy Efficiency
  • Updates on the roadmap to stimulate the development of energy efficiency programs
  • The approach to implement the National Action Plan for Energy Efficiency
  • Obstacles in the implementation process of energy efficiency projects

SPEAKERS 

  • Gerard Verdebout, President of Romanian Association for Promoting Energy Efficiency
  • Emil Calota, Vice President, Romanian Regulatory Authority for Energy Tbc
  • Maricel Popa, State Secretary, Ministry of Economy
  • Felicia Racasanu, Deputy Manager, Energy Division, Ministry of Energy
  • Bogdan Badea, State Secretary, Ministry of Energy, Small and Medium Sized Enterprises, and the Business Environment Tbc
  • Silvia Vlasceanu, General Manager of the Association of Energy Utility Companies in Romania ACUE
  • Oana Dicu, Climate Change and Institutional Affairs Manager Holcim Romania

10:30 – 11:00 Networking coffee break

11:00 – 12:30 SECOND SESSION

Technologies and solutions for the implementation of Energy Efficiency programs

  • Specific market challenges and opportunities on the local market
  • Financing energy efficiency projects – status and options
  • Techology and business solutions to increase competitivity in an efficient manner
  • Successful case studies of implemented projects

SPEAKERS

  • Bogdan Balaci, General Manager for South-East Europe Philips Lighting
  • Daniel Radut, Director Energy Services CEZ Group
  • Senior representative of Transelectrica
  • Roxana Sunica, Marketing Manager Recolamp
  • Gabriel Istoc, General Manager B-Team Energy
  • Senior representative of Veolia Energy

12:30 – 12.45 Networking coffee break

12:45 – 14:15 THIRD SESSION
The Romanian Industrial Sector – local market aspects 

  • The Industrial Sector – specific aspects, implementation barriers for energy efficiency projects
  • Storage and consumtion decrease solutions for the industrial sector
  • Increasing energy efficiency in industrial processes

SPEAKERS

  • Catalin Homor, Director General Metrorex
  • Bruno Ribo, CEO Arcelor Mittal
  • Gheorghe Dobra, CEO and Member of the Board Vimetco ALRO
  • Dae Rak Son, CEO Doosan IMGB
  • Costel Cirstea, GM & Energy Manager Finance / Expenses Reduction Team Doosan IMGB
  • Giovanni Gagliardi, Lubrication Field Engineer South Europe, Exxonmobil 
  • Madalin Apostol, Department Manager, Special Projects OMV Petrom SA

14.15 – 15.00 – Networking lunch 

For the latest updates on the agenda and event presentation visit http://govnet.ro/Romanian-Energy-Efficiency-Forum-2015
The presentations held during the Romanian Energy Efficiency Forum 2015 will be published in a special report on www.govnet.ro
btn-register  149 Euro + VAT / person

To submit your participation request please visit our registration page

Sincerely yours,
Adrian Ion
Publisher Govnet Conferences
For more information on partnerships contact us at:
0372.900.670 or sales@govnet.ro
Project Coordinator:
Magda Ion
e-mail: magda.ion@govnet.ro
MEDIA25%20SEPT
To ensure delivery to your inbox, please add: events@govnet.ro to your Address Book.

Forumul Roman de Eficienta Energetica 2015: “Dezvoltarea durabila in sectorul energetic roman”

COMUNICAT DE PRESA

Forumul Roman de Eficienta Energetica 2015: “Dezvoltarea durabila in sectorul energetic roman”

 Bucuresti, 24 Septembrie 2015 – Implementarea programelor de eficienta energetica ca parte integranta a urmatoarei etape in strategia energetica a Romaniei reprezinta o oportunitate in piata locala cu ramificatii la nivel international. Acest subiect va constitui si punctul central al dezbaterilor din cadrul Forumului Roman de Eficienta Energetica 2015 organizat de catre Asociatia Romana pentru Promovarea Eficientei Energetice (ARPEE) si GOVNET Conferences in data de 8 Octombrie 2015, incepand cu ora 08:30 am, la Hotelul InterContinental din Bucuresti.

Cu ocazia acestei conferinte se va urmari identificarea si definirea cadrului economic pentru politicile romanesti in domeniul energiei din urmatoarea etapa de evolutie a sectorul energetic, din punct de vedere al sustenabilitatii, precum si identificarea modelelor si oportunitatilor de afaceri din sectorul energetic si domenii conexe acestuia in urmatoarea perioada, prin prisma politicilor de sustenabilitate asumate atat la nivel european, cat si national sau regional.

Un alt aspect important ce va fi abordat il constituie identificarea surselor si modalitatilor de finantare disponibile pentru proiecte si afaceri sustenabile in sectorul energetic.

Reprezentanti ai autoritatilor romane si companii private ce au dezvoltat sau care doresc sa initieze proiecte proprii de eficienta energetica,se vor intalni in cadrul acestui eveniment interactiv alaturi de consultanti si furnizori de echipamente si tehnologii.

Discutiile vor fi structurate pe trei paliere de activitate: legislatia romaneasca in domeniul eficientei energetice, tehnologii si solutii de implementare a proiectelor, precum si exemple de succes ale acestor proiecte din sectorul industrial.

Partenerii Forumului Roman de Eficienta Energetica 2015 sunt: ArcelorMittal, ALRO, AXPO, B-Team, Bitdefender, CEZ ROMANIA SA, Holcim, IMGB Doosan, Lubexpert, LUXTEN Lighting Company, Metrorex, OMV Petrom, Philips Lighting, Prakt Romania, Recolamp Association, Transelectrica s.a.

Despre GOVNET

GOVNET este un canal media independent ce furnizeaza informatii concentrate pe realitatea economico-politica si pe climatul de afaceri ale Romaniei. In acelsi timp este si organizator de evenimenteprin GOVNET Conferences. Obiectivul companiei este de a fi o sursa competenta de informatii si analize specifice din zona de business pentru cei interesati sa investeasca in Romania. Promovarea de parteneriate prin intermediul unei platforme ce vizeaza evenimente de inalt nivel si conferinte de afaceri este un atribut esential prin care Govnet isi propune sa -si duca la indeplinire scopul.

Agenda evenimentului poate fi accesata aici: http://govnet.ro/Romanian-Energy-Efficiency-Forum-2015

Pentru detalii suplimentare, va rugam contactati:

Adrian Ion

Publisher

Tel: 0372.900.670

adrian.ion@govnet.ro

www.govnet.ro

Legătură

nvestiţiile pentru eficientizarea iluminatului public, atât stradal, când şi din instituţii cum ar fi şcolile, reprezintă în prezent o mare provocare pentru administraţiile locale din România, necesarul de investiţii la nivelul celor aproximativ 3.000 de primării pentru a atinge standardele europene în domeniu fiind de ordinul miliardelor de euro.
Potrivit specialiştilor din domeniu prezenţi la conferinţa „Iluminatul şi spaţiul public urban”, organizată la Sibiu de Asociaţia Română pentru Iluminat (ARI) şi Comitetul Naţional Român de Iluminat (CNRI), cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu, numai în 34 de primării există servicii de iluminat organizate conform legislaţiei în domeniu, în vigoare în ţara noastră încă din 2007, în condiţiile în care realizarea unor investiţii în sisteme de iluminat eficiente energetic pot reduce factura de electricitate a administraţiilor locale cu până la jumătate, bani care pot fi folosiţi apoi pentru alte capitole.

„Reorganizarea administrativă este departe de a se realiza, sunt destul de multe localităţi care nu îşi pot susţine nici măcar cheltuielile proprii, darămite să poată realiza o astfel de investiţie”, a afirmat Dan Ovidiu Vătăjelu, preşedintele ARI. Potrivit acestuia, necesarul de investiţii pentru următorii ani la nivelul administraţiilor locale din România este chiar de ordinul miliardelor de euro.

„Am ţinut neapărat să fiu prezent la această conferinţă să vă spun celor prezenţi că tema discuţiei este una foarte importantă pentru administraţiile locale. Iluminatul în România trebuie îmbunătăţit, eficientizat, mers pe drumul pentru ca iluminatul public să corespundă cerinţelor europene. Cred că astăzi administraţiile locale prezente vor afla încotro se merge cu iluminatul public, încotro trebuie investit, astfel încât investiţiile să corespundă standardelor. Trebuie să fie sănătos, eficient, să răspundă unor criterii. Riscurile mari sunt să facem investiţii inutile, astfel încât când directivele europene vor intra în funcţiune, să reluăm procesul de investiţii”, a afirmat şi preşedintele CJ Sibiu, Ioan Cindrea. Preşedintele ARI a mai arătat că asociaţia sa a început o monitorizare a modului de iluminat din şcoli, concluzia fiind că acesta este în cele mai multe cazuri total impropriu desfăşurării efortului intelectual de către copii, fiind vorba de sisteme vechi, moştenite de acum 30-40 de ani, din perioada comunistă. De asemenea, din datele ARI a rezultat că o mare parte a accidentelor rutiere din România care au loc pe timpul nopţii sunt din cauza iluminatului stradal necorespunzător, în ţara noastră fiind multe drumuri naţionale care trec prin localităţi.

De asemenea, Dan Ovidiu Vătăjelu a afirmat că în exerciţiul financiar 2014-2020 există la dispoziţie fonduri europene pentru modernizarea iluminatului public care ar putea fi accesate de către autorităţile publice, cu cofinanţare BERD şi UE, însă cadrul naţional de folosire a acestor fonduri nu este clar definit, existând şi alte probleme dincolo de lipsa de bani a autorităţilor locale.

„Modul cum primăriile pot accesa aceşti bani este puţin definit şi greu de realizat. În primul rând, sistemul de distribuţie al energiei electrice este al ENEL, Electrica sau alţi distribuitori. Sistemul de iluminat din momentul de faţă a fost realizat pentru distribuţia de energie electrică, nu pentru un iluminat corect pentru drumuri. Investiţiile din bani europeni nu se pot face pe proprietăţi private, deci e puţin probabil să se poată face acest lucru”, a afirmat preşedintele ARI, el adăugând şi că faptul că la nivelul primăriilor nu există servicii organizate conform legislaţiei reprezintă o altă problemă. Potrivit lui Vătăjelu, investiţiile în sisteme de iluminat moderne, eficiente energetic şi orientate spre consumator trebuie să fie omologate conform standardelor europene, iar la nivelul autorităţilor locale, dar şi a celor centrale nu există preocupare pentru aşa ceva, fiind vorba mai mult de „necunoaştere şi lipsă de responsabilitate”.

De asemenea, prof. Laurent Chrzanovski, specialist elveţian în istoria iluminatului, a arătat că problema eficientizării iluminatului public este aproape rezolvată în ţările din Nordul Europei, însă în ţări ca România, altele din Centrul şi Estul Europei, dar şi Italia, Franţa, se poate spune că peste 99% din iluminatul stradal este inadecvat, moştenit de zeci de ani.

Potrivit prof. Laurent Chrzanovski, investiţiile în domeniu trebuie făcute în mod inteligent, autorităţile locale trebuind să aleagă sisteme rentabile, nu doar foarte ieftine. El a arătat că subiectul poate fi abordat şi din punct de vedere al esteticii urbane, menţionând că Sibiul, aflat într-o zonă de exploatare a gazelor naturale, ar putea prelua lecţia unor oraşe ca Praga şi Zagreb, care au revenit la iluminat stradal cu lămpi pe gaz, pentru a respecta o tradiţie istorică, dar şi pentru că acesta este mult mai ieftin decât cel electric.

Conferinţa desfăşurată vineri, la care au fost prezenţi primari, arhitecţi, designeri urbanişti, specialişti în soluţii de iluminat, face parte din Festivalul Lumen, organizat în perioada 8-11 septembrie la Sibiu, în contextul în care 2015 este declarat Anul Internaţional al Luminii. AGERPRES